Încă din 2009, în Uniunea Europeană călătorii primesc despăgubiri de 25% din prețul biletului dacă trenurile întârzie între 60 și 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele – cameră single – dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.
În România, aceste facilități se acordă numai călătorilor din trenurile internaționale, pentru cei din trenurile naționale existând o derogare care ar trebui să expire la data de 3 decembrie 2019. Însă Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care va solicita o nouă derogare, până la 3 decembrie 2024. Asta pentru că Regulamentul 1371/2007 permite trei derogări (în total, 15 ani) față de termenul inițial, 3 decembrie 2009.
România a obținut o primă derogare de la aplicarea acestui regulament, în 2009 până în 2014, apoi o altă derogare în 2014 până în 2019, invocând motivul că infrastructura feroviară nu permite respectarea întocmai a orarelor din mersul trenurilor. Doar din 3 decembrie 2020, când va fi termenul final, , întârzierile vor fi decontate indiferent ce pierderi ar suferi CFR Călători sau operatorii privați.
Principalul motiv invocat în prezent de Ministerul Transporturilor pentru a obține derogarea până în 2020 este același cu cele invocate pentru derogările anterioare, respectiv starea precară a infrastructurii feroviare, care nu permite respectarea la minut a mersului trenurilor. În 2009, când România a obținut prima derogare, infrastructura era într-o stare total inadecvată și, de atunci, doar liniile București-Constanța, București-Predeal și alte câteva tronsoane de pe Coridorul IV feroviar (în total, aproximativ 1.000 de kilometri) au fost reabilitate. Ar mai fi de reabilitat cel puțin 10.000 de kilometri, cu un necesar investițional estimat de ingineri la cel puțin un miliard de euro pe an.
Așadar, transportatorii feroviari de călători nu acordă despăgubiri în cazul în care trenurile vor întârzia, dar există un caz în care transportatorii nu pot evita despăgubirea: trenurile internaționale. Există, de asemenea, și o serie de drepturi ale pasagerilor din Europa care se acordă fără derogare: disponibilitatea biletelor, inclusiv la bordul trenurilor, responsabilitatea companiilor de transport feroviar pentru pasageri și bagaje și facilitățile de acces pentru persoanele cu handicap.
Cu derogare, adică amânate pentru data de 3 decembrie 2024, sunt următoarele drepturi: despăgubiri pentru întârzieri, legături pierdute sau anulări și plăți în avans în caz de deces sau rănire a pasagerilor (cel puțin 21.000 de euro în caz de deces) pentru a acoperi cheltuielile imediate care pot apărea în cazul unui accident.